Pe drum...

     Bat strazile la pas si trec peste pietre incercand sa nu ma gandesc la durerea provocata de soare. Un soare care uitase sa rasara pe strada mea, dar l-am gasit pe altele. Nervos ca am plecat eu in cautarea lui a decis sa se razbune asa ca nu m-a  mai incalzit deloc, m-a ars de-a dreptul.
     Mi-a ars carnea pana a inceput sa faca mici cute adanci ce nu le puteau inchide nici macar zambetele tale. Cute care dor si le mai umezesc din cand in cand cu lacrimi pentru ca apa deja nu mai e demult.
     Cutreier suflete, dar nu raman niciodata intr-un singur loc. Pur si simplu e un drum obositor pe care il faci la nesfarsit asteptand totusi sfarsitul. Si mergi, te-mpiedici, te ridici, injuri, zambesti, plangi, razi, dar trebuie sa-ti duci calatoria la capat, la capatul vietii tale de cacat care se complica zi de zi mai mult. Ai impresia ca toate drumurile pe astea pe care-ti strici la nesfarsit tocurile se vor termina? Sa fim seriosi! Incearca sa nu mai visezi. Vei merge in cerc, dar tot vei avea de mers.
     La capat vei ajunge intr-un cimitir si nu vei avea in jur decat suflete ingropate de tine, dar drept in mijloc va trona piatra sufletului tau. Ala chinuit, alergat dintr-un colt in altul, obosit si epuizat. Un suflet pe care l-ai ingropat bine la 2 metri sub pamant si caruia nu ai avut nici macar bunul simt de a-i aprinde o lumanare.
     Nu astepta sa vina cineva sa te scoata din ceata in care iti duci existenta. Toti sunt ocupati cu drumurile lor, iar tu trebuie sa te descurci singur si prin balti si prin noroi, si printre bolovani. Urca la nesfarsit si daca vezi ca cineva incearca sa te opreasca mai pravaleste vreo 2 bolovani. In fond mai ai locuri vacante pentru cadavre.
     Nu mai privi in oglinda, de ceva vreme acolo nu mai zaresti acolo decat un chip fantomatic golit de fericire, secat de lacrimi si umplut de durere. Vezi? Buzele alea care nu mai contureaza un zambet, ochii aia care nu mai sclipesc, pleoapele alea cazute de atata oboseala.
     Cand simti ca nu mai poti ia o pauza, aseaza-te pe asfaltul incins si ai sa vezi cum se simte piatra aia ce o porti in loc de inima. Nu ai sa mai sangerezi pentru ca umanitatea a disparut demult din tine, nu ai sa mai tii cont de altii, pentru ca nici macar de tine nu mai tii cont, nu vei mai iubi altii pentru ca tu ai uitat si cum e sa te iubesti pe tine.
     Alergi dupa fericire si totusi simti ca vine timpul cand trebuie sa renunti. O injuri de toate, o bagi si-o scoti din toate si te astepti sa risposteze. Pai fraiere, e logic sa te ignore! Cum vrei sa riposteze altfel?
     Dar tu nu renunta. Joaca-ti rolurile cu stoicism si incearca sa duci piesa la capat. Injura fericirea ca nu mai vine, razi lacrimilor pentru simplul fapt ca nu se mai opresc, scuipa peste durere si calca pamantul in picioare pana te ridica la cer.
     Ce altceva ai mai putea sa faci?


Postat de: Gandurile unui suflet