Alergand spre nicaieri

     Imi scriu durerile pe nisip si le netezesc in palme. Palme care au lovit, palme care au fost udate de lacrimi, sarutate cu zambetul pe buze, palme care au mangaiat la randul lor…. Acum pur si simplu ma gandesc doar la ce bun sa mai mentin vii amintiri care imi provoaca doar suferinta.
Pentru ce sa tii minte oameni ce te-au iubit pana la cer, dar care la plecare au incendiat flota sufletului tau si au lasat in urma doar cenusa? E clar ca ei nu-si doreau sa fie amintiti din moment ce au plecat lasand in urma un suflet ars pana la epuizare de soare, de sentimente, de lacrimi, de imbratisari, de certuri, de epuizari.
Calc in colturi de scoici, calc pe ele si alerg atat de mult incat simt cum imi ramane sangele in urma, simt cum durerile cum se intiparesc in nisip, cum curg alene si imi golesc trupul de orice urma de-a ta. Simt ca nu-ti mai apartin si cu orice pas care-l fac ma rup tot mai mult de tine. Vor ramane rani la suprafata, dar stai linistit pentru ca eu ma voi vindeca din interior.
Inima mea nu a cerut chirie, nu a avut nevoie de contracte, nu a vrut promisiuni. S-a bucurat insa, de momente fugare, clipe de timp furate dintr-o clepsidra cu prea putin timp, s-a bucurat de zambete ascunse, ganduri ratacite si minti bolnave.
  
   A venit momentul cand dragostea asta a fost fortata sa apuna si stii ceva nici n-o pot opri si nici nu ma pot opune.
     
 A venit momentul in care ma voi gandi mai mult la mine si deloc la tine. A venit momentul in care schimb drumul, dau jos tocurile si incep sa alerg spre nicaieri, scapand de ieri.

Postat de:  Gandurile unui suflet