Dragă
Tu,
Astăzi când ai plecat, a început să plouă. Am pășit atent, aproape temându-mă să nu rup corola de
tăcere dintre noi. Am renunțat. Și nu numai eu. Lucrul ăsta mi-a luat cam mult să-l
pricep. Și mai bine, poate, dacă nici nu-l pricepeam. Au trecut
zile întregi până să-ți răspund
gesturilor, să-ți uit
clipitul rar și fumul ascuns sub gene. Am lăsat timpul să treacă că
să las, la rândul meu, în urmă mișcările-ți blânde și privirile
lungi, pașitul nesigur și tremurul
buzelor. Nu, nu am renunțat numai eu.
Ai renunțat și tu,
alegând să nu vii după mine când am fugit.
Dragă
Tu,
Ce păcat că a trebuit să apară ea ca să înțeleg că nu lângă tine îmi e locul. Că nu umărul meu în vei gâdila și nu pe mine mă vei săruta dulce după ce voi fi adormit în brațele tale. Ce păcat că trebuie să te las să pleci. Și ce păcat că refuzi să înțelegi că nu poți rămâne în viața mea doar pe jumătate, că odată ce pleci trebuie să o faci din tot sufletul și odată ieșit pe ușa vieții mele, nu mai există cale de întoarcere. Nu am să rabd și mai ales nu am să las nici o lacrimă să se piardă printre urmele de regrete de pe chipul meu, dar am să aștept o vreme cu mâna pe suprafața dură a ușii, închipuindu-mi că faci același lucru. Apoi am să închid yala bine de tot și oricât de mari și tari ar fi sentimentele, nu am să mai las pe nimeni să intre.
Ce păcat că a trebuit să apară ea ca să înțeleg că nu lângă tine îmi e locul. Că nu umărul meu în vei gâdila și nu pe mine mă vei săruta dulce după ce voi fi adormit în brațele tale. Ce păcat că trebuie să te las să pleci. Și ce păcat că refuzi să înțelegi că nu poți rămâne în viața mea doar pe jumătate, că odată ce pleci trebuie să o faci din tot sufletul și odată ieșit pe ușa vieții mele, nu mai există cale de întoarcere. Nu am să rabd și mai ales nu am să las nici o lacrimă să se piardă printre urmele de regrete de pe chipul meu, dar am să aștept o vreme cu mâna pe suprafața dură a ușii, închipuindu-mi că faci același lucru. Apoi am să închid yala bine de tot și oricât de mari și tari ar fi sentimentele, nu am să mai las pe nimeni să intre.
Dragă
Tu,
Nu ți-am spus niciodată, dar ... iubesc să mă plimb prin ploaie pentru că nimeni nu știe că plâng. Ai fost vreodată atent la intensitatea cu care stopii aceia îți lovesc trupul, ți se cuibăresc în păr, se așeză pe gene, îți șterg chiar și dacă numai un pic, tristețea ce îți dăinuie în ochi ? Și ... știai că ploaia e tristă, numai dacă ești și tu ? Aș vrea să nu fiu așa, să nu simt nevoia să-mi mătur sentimentele într-un colț al sufletului, să nu mă dau pe de o parte puternică în fața ta, când pe alte zece părți de abia dacă te ajung din urmă. Aș vrea să îți spun lucruri frumoase, în loc de priviri reci, să nu fiu atât de complicată și să te înțeleg, să îți fiu alături, să nu simt că nu sunt destul de bună și ... să nu regret că ți-am scris aceste scrisori.
Nu ți-am spus niciodată, dar ... iubesc să mă plimb prin ploaie pentru că nimeni nu știe că plâng. Ai fost vreodată atent la intensitatea cu care stopii aceia îți lovesc trupul, ți se cuibăresc în păr, se așeză pe gene, îți șterg chiar și dacă numai un pic, tristețea ce îți dăinuie în ochi ? Și ... știai că ploaia e tristă, numai dacă ești și tu ? Aș vrea să nu fiu așa, să nu simt nevoia să-mi mătur sentimentele într-un colț al sufletului, să nu mă dau pe de o parte puternică în fața ta, când pe alte zece părți de abia dacă te ajung din urmă. Aș vrea să îți spun lucruri frumoase, în loc de priviri reci, să nu fiu atât de complicată și să te înțeleg, să îți fiu alături, să nu simt că nu sunt destul de bună și ... să nu regret că ți-am scris aceste scrisori.
Cu
dragoste,
Nimeni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu